en fr
RRDJ nr6 universul juridic magazin
Indexari internationale
CEEOL HeinOnline
Newsletter
Vreti sa fiţi la curent cu promoţiile Editurii Universul Juridic? Scrieţi mai jos adresa dvs. de email.
Aboneaza


Universul Juridic magazin

Apararile de fond in cadrul contestatiei la executare

Mirela Stancu

Rezumat

Dispoziţiile art. 399 alin. final din Codul de procedură civilă stabileşte condiţiile în care pot fi formulate apărările de fond în cadrul contestaţiei la executare.
Potrivit acestui text de lege „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţă judecătorească, se pot invoca în contestaţia la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.”
Din aceste dispoziţii legale rezultă care sunt cazurile în care se pot formula apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare, precum şi pe cale de interpretare, folosind argumentul de interpretare logică, a contrario, care sunt cazurile în care aceste apărări sunt inadmisibile.
Astfel, nu se pot formula apărări de fond în cadrul contestaţiei la executare atunci când titlul executoriu care stă la baza executării silite este reprezentat de o hotărâre pronunţată de un organ de jurisdicţie, fie o instanţă judecătorească, fie un alt organ din afara sistemului instanţelor judecătoresc, dar care are atribuţii jurisdicţionale.
De asemenea, acelaşi text de lege interzice formularea apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare dacă titlul executoriu nu este o hotărâre emisă de o instanţă judecătorească sau de un alt organ cu activitate jurisdicţională dacă pentru contestarea însuşi titlului legea prevede o altă cale de atac.
Apărările de fond sunt admisibile în cadrul contestaţiei la executare doar dacă titlul executoriu pus în executare este reprezentat de un înscris care nu este o hotărâre a unui organ de jurisdicţie lato sensu, iar pentru contestarea acelui titlu executoriu nu se prevede nici o altă cale de atac. 
Dificultăţi în ceea ce priveşte problema admisibilităţii apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare ridică materia executării creanţelor fiscale. În această materie dispoziţiile art. 172 alin. 3 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală potrivit cu care „contestaţia poate fi făcută şi împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanţă judecătorească sau de alt organ jurisdicţional şi dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege”, au atras interpretări diferite de către instanţele judecătoreşti, iar pentru interpretarea şi aplicarea unitară a acestui text a fost pronunţată Decizia nr. 14/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. De asemenea, Curtea Constituţională a analizat constituţionalitatea art. 172 din O.U.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, inclusiv din perspectiva admisibilităţii apărărilor de fond în cadrul contestaţiei la executare.