|
|
|
Conducerea revistei
Consiliu ştiintific
Colegiu de redacţie
Declaraţie de intenţii
Sumar
Sponsori
În atenţia colaboratorilor
Parteneri
Abonează-te
Arhivă
Cai de atac impotriva hotararii instantei de recurs in procesul civil. Indreptarea erorii materiale. Lamurirea si completarea hotararii. Contestatia la titlu
Lect. univ. dr. Sebastian Spinei
Facultatea de Drept Simion Bărnuţiu
Universitatea Lucian Blaga Sibiu
Rezumat
Pentru a impune o limită finală procesului, diversele sisteme legislative au limitat şi numărul căilor de atac, altminteri putându-se ajunge la un şir interminabil de contestaţii împotriva hotărârilor judecătoreşti.
Nu altfel a procedat legiuitorul român, instituind regula potrivit căreia hotărârile pronunţate în recurs sunt irevocabile, ceea ce înseamnă că ele nu mai pot fi supuse vreunei căi de atac, împrejurare care conferă sau consolidează puterea de lucru judecat a soluţiei aduse în litigiul dedus judecăţii.
Este evident că şi judecătorii recursului pot săvârşi greşeli în judecată sau în aplicarea regulilor de procedură.
Îndepărtarea erorilor instanţei de recurs nu mai este în principiu posibilă datorită ficţiunii juridice amintite, exprimate de principiul res judicata pro veritate habetur, care trebuie să se impună în scopul asigurării stabilităţii raporturilor juridice şi autorităţii justiţiei1).
Legiuitorul a deschis însă, în mod excepţional, căi de atac şi pentru înlăturarea anumitor categorii de greşeli ale instanţei de recurs, în considerarea gravităţii acestora ori a faptului că prin săvârşirea lor sunt lezate valori şi principii juridice esenţiale, primordiale.
Însă hotărârile instanţei de recurs, tocmai dat fiind caracterul lor de hotărâre finală, nu sunt supuse controlului altei instanţe, ci sunt readuse în faţa aceluiaşi judecător, chemat să-şi retragă, modifice sau completeze propria hotărâre, prin mijlocirea unor căi de atac de retractare sau reverenţioase2).
Se vor putea promova deci, împotriva hotărârilor din recurs, contestaţie în anulare şi cerere de revizuire.
Pe de altă parte, şi hotărârea din recurs este susceptibilă de a fi îndreptată, explicitată ori completată pe calea cererilor prevăzute în art. 281-2813 C. pr. civ.3) sau interpretată prin intermediul unei contestaţii la titlu.
1) Al. Bacaci, Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, p. 163. Pentru analiza conţinutului principiului, v. şi pp. 130-135.
2) I. Deleanu, Tratat de procedură civilă, Ed. Servo-Sat, Arad, 2001, vol. II, p. 63, nota nr. 1 .
3) Căile de atac de retractare şi interpretarea, explicitarea şi completarea hotărârii au acelaşi gen de funcţiuni şi o natură apropiată sau, în anumite cazuri, identică . O dovedeşte reglementarea din dreptul francez – art. 481 C. pr. civ. fr., care are următoarea redactare: „Hotărârea, din momentul pronunţării, dezînvesteşte instanţa (…) . Totuşi, judecătorul are puterea să-şi retracteze decizia în caz de opoziţie, terţă opoziţie sau revizuire . El poate, în egală măsură, să o interpreteze sau să o rectifice (…).”. În doctrina franceză, instrumentele procesuale corespunzătoare celor reglementate la noi în art. 281-2813 sunt denumite şi recurs în interpretare, recurs pentru eroare sau omisiune materială şi respectiv recurs pentru omisiunea de a statua – v. J. Vincent, S. Guinchard, Procédure civile, Editions Dalloz, Paris, 1999, pp. 231-234. A se vedea şi L. Cadiet, Droit judiciaire privé, Editions Litec, Paris, 1998, pp. 614-617, H. Schupbach, Le recourse en cassation; spécialement en procédure civile neuchateloise, Imprimerie Henri Jaunin S.A., Lausanne, 1961, pe http://doc.rero.ch/ lm.php? url=1000,40, 4, 20050810111218-EI/2_these_SchuepbachHR.pdf, p. 24.