Conflictul procedural dintre o masura asiguratorie si executarea silita – cu stricta referire la procedura imobiliara indirecta

Rezumat

Acest studiu reprezintă, exempli causa, evidenţierea unei incertitudini procedurale create de conflictul incident între măsura asigurătorie şi executarea silită indirectă.
Prin intermediul măsurii asigurătorii, se urmăreşte garantarea unei creanţe în materie civilă sau a unui prejudiciu în cea penală, care vor fi recunoscute într-o viitoare hotărâre judecătorească definitivă. În opoziţie cu această procedură, prin intermediul executării silite indirecte, se urmăreşte realizarea dreptului subiectiv de creanţă al creditorului, recunoscut în conţinutul unui titlu executoriu.
În practica execuţională, acest conflict poate produce efecte negative, în situaţia în care măsura asigurătorie s-ar întâlni cu oricare din modalităţile indirecte de executare, bineînţeles, cu excepţia popririi. Dar, acest studiu prezentat nu a fost ales întâmplător, deoarece conflictul măsurii asigurătorii cu procedura de executare silită imobiliară indirectă a fost rezolvat de practica judiciară, însă dreptul pozitiv încă păstrează tăcerea.
Hotărârea de condamnare Hornsby/c./Greciei din 19 martie 1997 a statuat faptul că „dreptul de acces la un tribunal va fi iluzoriu, iar ordinea juridică internă a unui Stat va permite ca hotărârea judecătorească definitivă şi obligatorie să rămână inoperantă în detrimentul uneia din părţi ... Executarea silită a unei hotărâri judecătoreşti este considerată ca parte integrantă a noţiunii de proces în sensul art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.
Din acest moment, s-a evidenţiat principiul potrivit căruia dreptul de executare a unei hotărâri judecătoreşti este un drept subiectiv recunoscut creditorului, fapt pentru care Statul va avea obligaţia tale quale să asigure aplicarea principiilor unui proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia pentru apărarea dreptului omului şi a libertăţilor fundamentale incidente în faza de judecată şi în cea de executare silită.
După parcurgerea acestui studiu, bineînţeles că nu putem vorbi despre celeritatea procedurii execuţionale ca unul dintre principiile procesului echitabil, în situaţia în care acest conflict devine incident într-un caz de executare silită indirectă din România.
Această incertitudine procedurală, existentă prin lipsa unui cadru normative în cazul acestui conflict, se răsfrânge asupra întregului sistem judiciar intern, dar, în primul rând, asupra materializării dreptului subiectiv de creanţă al creditorului.
La sfârşitul studiului, ca şi concluzie, s-a făcut o propunere de lege ferenda a art. 563 C. pr. civ., pentru o reaşezare a ordinii creanţelor creditorilor în cadrul procedurii de distribuire a sumelor, care, de fapt, reprezintă faza procedurală în care acest conflict devine cel mai evident.